sâmbătă, 4 octombrie 2014

între moksha și călcâiele lui ahile



sistemele noastre de conducere
sunt atacuri prelungite de epilepsie

în timp ce noi ne iubim profetic și
furăm lumină solidificată
mâinile ne coboară în cer & adulmecă
hoții de vise în sacouri negre
ispitele ne sunt ochi muți
caii ne mestecă părul până ajungem
în burțile lor afrodisiace

copacii fac dragoste cu pământul
frica e investită algoritmic
zeii noștrii sunt călcâiele lui Ahile
buzele fac combustie spontană / inimile vor
să iasă din cuști
negarea e transă de luciferism
eschimoșii vor paradis deșertic
manechinele au aripi și

trăim ca-n desenele animate interzise

unde un mesia ne învață muzica apelor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu