sâmbătă, 11 iulie 2015

Românii au talent- The message behind the performance


salutări din tărâmul nimfelor,

Mulțumesc încă o dată tuturor celor care înțeleg ceea ce fac eu și susțin mișcarea tribal fusion!

Am reușit încet să explic oamenilor ce înseamnă această formă de artă în mișcare, acesta a fost și scopul meu în cadrul emisiunii Românii au talent.

Pentru mine dansul e o formă expresivă de mișcare corporală, care, pe lângă că utilizează mișcarea în scop psihoterapeutic, este un mijloc prin care poți transmite ceva publicului.
Mereu am simțit că dansul trebuie să aibă un mesaj și o bucățică ruptă din ADN-ul artistului,adică o implicarea totală. În finala de la Românii au talent mesajul a fost destul de abstract și mistic,ca o poezie contemporană. De aceea voiam să clarific ceea ce am vrut să transmit: ”Vălul” sau ”masca” este egoul, iar prin dans poți ieși din tine cel artificial, poți rămâne în goliciunea și puritatea primordială, poți evada spre sursa energetică care te creează și prin care creezi, spre universul din tine.


Pentru că dansul e o meditație șamanică în mișcare, prin care devii un ocean, un tot.

De asemenea, dansul implică o intimitate profundă cu tine însuți, de aceea ca să poți creea prin dans trebuie să te accepți total, să renunți la stereotipuri și tipare legate de frumusețe și normalitate, la zona de confort în care trăim din cauza unei societăți nevrotice. Iar ca o eliberare finală, flori cad pe trupurile noastre în curs de purificare, pentru că suntem spirite într- o experiență umană.

Iar dacă facem orice din pasiune, dacă ne ascultăm eul superior și suntem pe frecvența potrivită, viața este o întreagă meditație.

vă las cu versurile care m-au inspirat cel mai mult pentru momentele mele de dans,transmițând exact ceea ce vreau să conștientizeze oamenii : ( pe această cale,tot respectul meu față de munca celor de la Subcarpați,Argatu și Șuie Paparude!)

kisses,
ZenMamma

Ia-te de mana si scoate-te in lume, 
Divinitatea a creat dar nu a terminat. 
Ceva de demonstrat avem fiecare are ,ceva de spus, 
Ceva de aratat, 
Distruge acolo unde vezi tipare, 
Unde vezi limite, distruge-n continuare, 
Esti mai mult decat om, mai mult decat vorbe, 
Inchide-ti privirea, ochiul mintii tale vede. 
Inchide gestul, trimite ideea, 
Anuleaza gandul, incepe Odiseea, 
Trimite pace, trimite iubire, 
Esti mai mult decat ce-a spus televizorul intr-o stire, 
Poti face mai mult decat ai fost invatat, 
Si-atunci incepi sa cauti peste tot rezultat, 
Nestiind de-unde o sa-nceapa, 
Ceva Ii sopteste si-ï arata.”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu