10 + 1 cauze ale depresiei ( un pic de psihologie practică)

Hello,my zen buddies.

M-am gândit să scriu puțin despre ceva ce devine o maladie, o boală care nu lasă pe nimeni neatins. Chiar dacă ai 3000 de prieteni pe facebook și pari super hardcore, asta s-ar putea să fie doar o mască pentru golurile interioare. Oricât am vrea să ne ascundem, până la urmă ești doar tu cu tine însuți când pui căpșorul pe pernă.

Deși motivele pot fi din traume personale, depresia îndelungată are legătură cu modul în care percepem noi realitatea. Deci, să începem:

1. Diferența dintre ce este și ce ar trebui să fie.

Mereu când suntem deprimați, creierul nostru încearcă să găsească o evadare gândindu-se la scenariul care se dezvoltă după bunul nostru plac. Astfel, nu putem și nu vrem să acceptăm situația actuală -faptul că suntem triști și ne îndreptăm energia spre cum am vrea să fie. Însă această evitare a prezentului nu face decât să te distanțeze, să creeze o disociere și mai mare între ceea ce simți și ceea ce vrei să simți. Ești anxios, trist și te gândești că nu ar trebui să fie așa ,astfel devii și mai tulburat de problemă.

2. ”Trebuie”-  regula frustrării

În primul rând trebuie să precizez faptul că, conform programării neuro-lingvisticii, vocabularul nostru intern de gândire ne conduce acțiunile și intensitatea motivației. Viața ta se desfășoară în jurul cuvintelor pe care le folosești pe plan mental. ”Trebuie” este considerat a fi un simptom al nevroticului, căci folosirea lui permanentă este dublată de frustrarea că nu poți controla ceea ce se întâmplă în jurul tău, nu poți face ”cum ar trebui să fie”, ca și cum o forță ucigătoare a universului ne obligă să trăim într-un anumit fel, iar dacă noi nu facem așa, ”trebuie ” să avem mustrări de conștiință.

Faptul că ne condiționăm simțurile și emoțiile ne duce la imposibilitatea psihică de a ne iubi pe noi înșiși, ajungând să căutăm această dragoste în exterior:” trebuie să câștig respectul, aprobarea, iubirea tuturor celor din jurul meu, iar dacă nu reușesc, trebuie să mă simt cumplit.” ”Trebuie să arăt într-un anumit mod (asemenea lui x sau y) pentru a fi acceptat și plăcut din punct de vedere social, iar dacă nu arăt  așa, trebuie să mă simt respins și inferior lor”. Faptul că aceste idei îți înrădăcinează în minte sarcini imposibile,ar trebui să tragă semnalul de alarmă .

3. Ideea ca adevăr absolut

Perceperea unui gând sau a unei viziuni ca adevăr universal  nu te duce decât la rezumarea unei mentalități doar la gândirea pragmatică, autocritică care în mod doar aparent ar trebui să te scoată din starea de tristețe. Cei mai mulți dintre noi nu știm să disociem gândul de ceea ce suntem noi și ne identificăm cu el. Însă creierul este unul dintre multele instrumente de percepție asupra realității, iar toți cei care trec prin acest sistem educațional cu valori prestabilite, învață să-și folosească doar mintea. Iar ca orice alt ”instrument” , dacă este folosit prea mult sau în circumstanțe nefolositoare, se uzează și apare acel ” overthinking” care ne înnebunește pe toți. Dacă apare un gând nevrotic și irațional de genul ” nu sunt sufic ient de bun”, distanța de la el până la apariția sentimentului negativ constant este cât de mult credem noi în el. GÂNDURILE SUNT PROCESE MENTALE, NU REALITATEA ÎN SINE.

4.Ruminația

Ceea ce multă lume aude întâmplător la TV sau în articole de specialitate  despre terapia alternativă, este legat de obicei de tehnicile de meditație. Dar cum să stai în fund și să nu te gândești la nimic?Cam toată lumea se întreabă asta. Nu e cazul să dezvolt aici, ci în alt articol ce înseamnă defapt meditația. Vreau acum doar să evidențiez diferența dintre meditație - receptarea realității doar pentru momentul prezent, fără intervenția auto-criticii, și ruminația - căutarea aberantă și măcinantă a cauzei nefericirii noastre, exagerând astfel consecințele și starea de anxietate. Acest mod de gândire devine doar o spirală infinită a problemelor pe care creierul nostru le poate găsi. Ești trist că nu reușești să te înțelegi cu cineva și sperând să găsești cauza, îți amintești de fapt alte sute de situații în care nu ați reușit să discutați amiabil.

5. Încadrarea în standarde sau vederea alb-negru

Am nasul strâmb, deci sunt urâtă. Sunt femeie, deci trebuie să îmi placă rozul, rochiile și fandoselile. Sunt bărbat, deci nu trebuie să îmi arăt emoțiile  niciodată. Ceea ce mă face masculin sunt brutalitatea și ignoranța. Mai trebuie să explic că nu suntem delimitați pe planeta asta de organele noastre genitale?

6. Inferiorizarea

Inferiorizarea poate duce mereu zona de confort, căci ne convingem singuri că nu putem fi mai buni de cât x sau y și deci, nici nu ne mai apucăm să ne ducem spre final scopul.

7. Vederea de tip tunel

Această vedere de tip tunel se mai numește și tendință de confirmare. Atunci când avem unele suspiciuni și căutăm constant dovezi pentru a ne demonstra veridicitatea lor și nu mai vedem nimic altceva. Dacă suntem puși pe critica față de corpul nostru, vom găsi doar defectele și impuritățile și ne vom schimba percepțiile astfel încât orice este legat de trupul nostru să fie considerat inferior. Chiar dacă o persoană aduce dovezi împotriva acestui fapt, intervine negarea.

8. Privarea de somn

S-a efectuat un experiment pe această problematică, unde voluntarii trebuiau să reziste 72 de ore fără somn. După 44 de ore au început halucinațiile, unul dintre ei afirmând că ”pe ecranul monitorului încep să crească fire de păr cenușii și verzi”.

Într-un alt experiment, 5 deținuți politici  au fost închiși pentru o lună, fiind ținuți treji cu ajutorul unui gaz special. După 4 zile cei implicați în experiment au început să dezvăluie secrete de stat, unul dintre ei urlând timp de 3 ore până când și-a rupt corzile vocale. După 10 zile, cei 5 au afirmat că nici nu mai vor să fie eliberați, având răni pe care și le-au provocat singuri, rupându-și carnea și chiar unele organe. Și desigur,experimentul este...rusesc.

Probabil că nimeni nu să ajungă să își rupă corzile vocale (decât dacă zbieri prin casă hakuna matata, dar asta e o alegere personală și trebuie să fie respectată, nu că ar fi vorba de mine), dar voiam să exemplific că privarea de somn duce la probleme grave, cum ar fi pierderea controlului și a lucidității. În timpul nopții, creierul produce anumiți hormoni pe care dacă nu îi primim, putem dezvolta probleme endocrine și psihologice.

9. Izolarea socială

Chiar dacă devine enervant să vezi fețele de netrebnici ale prietenilor tăi, ar trebui să încerci să ieși și să comunici mai mult în spațiul real decât cel virtual. Socializarea artificială poate duce la dezvoltarea unui ”avatar ” care devine încet imaginea cu care te identifici, fiind mult mai ușor să eviți să te confrunți cu problemele tale interioare. Deși pare ceva simplu, în timp, anxietatea și frica de a ieși se adună, fiind mult mai greu să întreprinzi contactul social. De asemenea mediul restrâns dezvoltă idei paranoice, din cauza privării senzoriale. Dacă nu ești un mare fan al petrecerilor gălăgioase, ieși la un ceai cu cineva drag. Afecțiunea nu o poți înlocui cu un calculator. Și trebuie să recunoaștem asta.

10. Rutina

Voi încerca să explic un principiu pe care l-a instituit Freud. Eul adoră rutina. Și asta e pentru că eul nu caută cultivarea plăcerii sau satisfacerea dorințelor, ci caută diminuarea ”ne-plăcerii”. Rutina, la fel ca victimizarea, e un mod defensiv de a evita pericolul, care este perceput în mod disproporționat. Numit și comportament de siguranță, rutina ne angajează în activități confortabile, însă la mod subconștient te face dependent. Omul este o ființă liberă, cu un spirit pregătit să învețe din experiența lui umană, iar cotidianul și monotonia înlănțuiesc acest spirit. Repetivitatea te ajută să nu ai niciun moment cu tine însuți, timp în care ai putea să conștientizezi starea depresivă în care ești. Rutina exacerbată este prima formă de negare a depresiei.

11. Hotărârea de moment

Când furia pune stăpânire pe rațiune, tocmai atunci și tocmai atunci, tindem să emitem sentințe pe baza unor dovezi de obicei, minimale. Urlăm și luăm decizii care ne influențează viitorul, iar după le regretăm, mergând iar mai departe pe spirala depresiei.

Următoarele scrieri a la Zen Mamma vor fi despre soluții. Și despre cum să îți pese de tine.

See ya soon,
with my army of penguins on nutella waves.