avem sute de ani și
organele încă se zbârcesc în noi
albinele încă rumegă ochi și
fețe de masochiști
dinții ni se dezlipesc obraznici
și fugim până ne dezmembrăm ca marionetele
fertilizăm creierele în borcane și aruncăm
nou-născuții la reciclare
mâncăm lumină de becuri sparte și așteptăm
asistentele lirismului antic
până nu ne devorează toate ereziile moderne
inventate în laboratoare
de regizori traficanți de frați
suntem ceea ce știm că există deci
poți fi mai mult sau
mai puțin în funcție de pavilioanele tale
cerebrale
paradoxal
niciodată în mod cantitativ
după moarte nu este nimic
pentru că ea nu există
ceea ce trebuia să se înțeleagă din
înviere se va naște odată cu topirea
tuturor crucilor
din aur
după ce ne vom spovedi și
ne vom bate nevestele vom urmări
show-ul acesta aviatic și sinucigaș
numit prin zonele astea cugetătoare
viață
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu